Fosta șefă a spitalului Bagdasar Arseni, reclamată la DNA. Dr. Buliman: „Concluziile sunt pripite”

Fosta șefă a spitalului Bagdasar Arseni, reclamată la DNA. Dr. Buliman: Concluziile sunt pripite
Publicat: 16/03/2014, 13:53
Actualizat: 30/07/2014, 12:35

Dr. Anca Buliman, fosta șefă a Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, este reclamată la DNA, de către corpul de control al Guvernului în urma unui control efectuat la unitatea sanitată pe care o manageria.

Guvernul a sesizat DNA pentru posibile fapte de natură penală constatate la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București, constând în plata unor servicii de consultanță neprestate, plata a milioane lei către „firme de familie” care nu au lucrat nimic și cumpărarea de echipamente la suprapreț.

În perioada supusă controlului, spitalul a fost condus de Anca Buliman, manager din iunie 2006 până în februarie 2014.

AICI PUTEȚI CITI INTEGRAL RAPORTUL CORPULUI DE CONTROL AL GUVERNULUI CU PRIVIRE LA NEREGULILE CONSTATATE LA SPITALUL BAGDASAR ARSENI

Potrivit raportului, s-au constatat supraplata pentru diferinte corpuri de mobilier medical. Astfel, pentru un cărucior pentru resuscitare complet echipat spitalul a plătit peste 127.000 de lei, având un adaos de peste 2.600%. De asemenea, spitalul a mai cumpărat pat cu saltea cu presiune scăzută, autoreglabilă cu 9 cilindri transversali pentru care a dat peste 47.600 de lei, având un adaos de aproape 800%.

Prentru un sistem cu ultrasunete pentru extragerea endoprotezelor spitalul a plătit 784.000 de lei, cu un adaos de peste 600% în timp ce pentru un set de motoare în chirurgia ortopedică s-a plătit aproape 242.000 de lei, cu un adaos de peste 500%.

FOTO: Raportul corpului de control al Guvernului

În raportul comisiei de control a Guvernului se mai precizează că pentru echipamentele și dispozitivele medicale destinate dotării blocului operator, spitalul a plătit de patru ori valoarea lor inițială, iar în urma acestei majorări s-a plătit cu aproape 4.400.000 de lei mai mult decât suma inițială.

Pentru echipamentele cumpărate, adaosul comercial s-a ridicat și la 2637%.

Dr. Anca Buliman consideră acuzațiile care i se aduc injuste. „Îmi doresc să intru și eu în posesi a raportului comisiei de control a Guvernului. Este foarte simplu să faci astfel de afirmații. Consider că concluziile trase sunt ptipite. Este foarte important să se precizeze ce termen de comparație s-a luat. Este ușor să spui că un pat de spital ar fi trebui să coste 1.000 de lei și nu 10.000, fără să ții cont de caracteristicile pe care le are patul respectiv”, a spus fosta șefă a Spitalului Bagdasar Arseni.

Aceasta a precizat că spitalul avea echipament și dotări din anii ’70. „Am făcut aceste achiziții ca ele să fie trainice. Aceste echipamente vor ține și 20 de ani de acum înainte”, a precizat dr. Buliman.

Fostul manager a vorbit și despre motivul pentru care de mai bine de o lună mai mai conduce spitalul Bagdasar Arseni. „Timp de 8 ani am fost manager la Spitalul Bagdasar Arseni. Pe data de 1 noiembrie anul trecut mi-a expirat contractul de trei ani, iar potrivit legii acest contract putea să îmi fie prelungit de două ori, pe câte o perioadă de trei luni. În data de 31 ianuarie mi-a expirat contractul de trei luni și nu mi s-a mai prelungit. Atunci nu mi s-a adus existența acestor nereguli”, a mai spus dr. Buliman.

datele Raportului mai arată că pentru perioada 2008 – 2012, aceste servicii au fost atribuite asocierii formate din firmele Blumarin International SRL București (lider de asociere) și Cridor Imobiliara SRL Roșiorii de Vede.

Controlul a arătat că prima dintre firme nu a deținut echipamente, mașini și personal calificat pentru executarea serviciilor, acestea fiind făcute, în realitate, de cea de-a doua societate, la un preț inferior celui plătit de spital.

„Prin interpunerea nejustificată între prestatorul efectiv al serviciilor de spălătorie-curățătorie și beneficiarul acestora, în perioada 2008-2012, Blumarin International SRL a obținut un avantaj patrimonial în cuantum de 1.801.825,56 RON, fără a presta, în realitatea, nicio activitate”, se arată în raport.

În iulie 2012, aceleași servicii au fost atribuite, pe patru ani, asocierii formate din Finiserv Global Consulting SRL Ciofliceni – Ilfov (lider de asociere) și Cridor Imobiliara SRL. Verificările legate de prima firmă arată că aceasta desfășoară activități de peisagistică, curățenie exterioară și întreținere parcări și nu deținea echipamente, mașini și personal calificat pentru spălătorie-curățătorie. Ca și anterior, aceste servicii au fost prestate de Cridor Imobiliara.

În raport se mai menționează, tot legat de firma Finiserv, că soțul directoarei de atunci de la Bagdasar era economist la această societate în perioada desfășurării procedurii de atribuire, iar o persoană care deține 50% din părțile sociale ale aceleiași firme este fiica patroanei de la Blumarin – beneficiarul anterior al contractului pentru serviciile de spălătorie-curățătorie.

Corpul de control al premierului menționează în raport și faptul că a constatat „favorizarea anumitor operatori economici în obținerea contractelor de achiziție publică privind furnizarea de mobilier, dispozitive și echipamente medicale”.

Astfel, se precizează în raport, în 2011, membrii Comitetului director al spitalului au întocmit un Plan de mobilare a unității și un Plan de dotare a sălilor de operație, pe baza datelor transmise, la solicitarea spitalului, de către societatile Radius Medical SRL București (pentru mobilierul și echipamentele medicale specifice Secției de anestezie și terapie intensivă), Visa SA Petroșani (pentru mobilier de spital) și Medical Tehnologies International SRL București (pentru aparatura și echipamentele medicale destinate dotării salilor de operații).

„Cei trei operatori economici au fost singurii furnizori cărora unitatea spitalicească le-a solicitat, anterior inițierii procedurilor de atribuire, date concrete cu privire la toate produsele pe care intenționa să le achiziționeze (descrieri ale produselor, oferte tehnice, oferte de preț, pliante, cataloage), pe categorii de produse, respectiv: mobilier medical; mobilier și echipamente pentru terapie intensivă; aparatură și echipamente pentru dotarea sălilor de operații. Reprezentantii Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București au organizat în mod formal procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, pentru a da aparența de legalitate achizițiilor. În realitate, documentațiile pentru procedura de atribuire au fost întocmite pe baza și întocmai datelor comunicate de Radius Medical SRL, Visa SA și Medical Tehnologies International SRL în ofertele tehnice și financiare transmise autorității contractante anterior inițierii procedurilor de atribuire”, se precizează în raport.

Potrivit Corpului de control al premierului, consecința modului defectuos în care au fost organizate și desfășurate procedurile de atribuire a contractelor de achiziție a constat în majorarea excesivă și nejustificată, de către furnizori, a prețurilor de livrare a bunurilor către autoritatea contractantă. Astfel, conform raportului, Radius Medical SRL (în prezent Gadagroup Romania SRL) a majorat de peste 2,69 ori prețul de vânzare către spital față de prețul de achiziție de la producătorii externi, obținând un avantaj patrimonial de 1.579.512,27 lei (fără TVA).
La rândul său, Medical Tehnologies International a majorat de peste patru ori prețul de vânzare, obținând un avantaj patrimonial de 4.399.506,82 lei (fără TVA), iar asocierea formată din Visa SA și Constantinescu GT&C a majorat de peste două ori prețul de vânzare, obținând astfel un avantaj patrimonial de peste 10 milioane de lei.”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...